Romania

Acasă Site-uri ţări Log In Creare Nou Profil Contactaţi SAP
sau contactaţi-ne la +40/ 31 225 28 00

   

SAP îi sprijină pe viitorii profesionişti din domeniul IT&C



Bucuresti - 2 octombrie 2008 - În vara anului 2008, SAP România a realuat programul de internship menit sa îi sprijine pe viitorii profesionişti din domeniul IT&C, oferindu-le acestora ocazia de a-şi efectua stagiul de practică în cadrul companiei ce ocupă poziţia de lider pe piaţa solutiilor software pentru afaceri.

În intervalul 1 iulie 2008 – 30 septembrie 2008 patru studenţi de la Facultatea de Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti au participat la acest program. Cei patru studenţi au avut ocazia să îşi dezvolte abilităţile în domenii precum vânzări, marketing şi consultanţă.
Pe toată durata internshipului fiecare student a beneficiat de un tutore care s-a dedicat formării lui şi familiarizării cu procedurile SAP. Alături de profesionişti, studenţii au aflat ce presupune activitatea într-o companie de top din domeniul IT&C, într-un mediu competitiv şi dinamic.

În urma acestui program, SAP România a adus un plus formării şi orientării profesionale a tinerilor studenţi.

Dar acest program nu reprezintă o iniţiativă singulară, ci este subsumat angajamentului companiei pentru educaţia superioară şi pentru pregătirea viitorilor specialişti din domeniul IT&C. Astfel, în vara anului 2007 SAP AG a lansat în România programul educaţional SAP University Alliances, menit să cultive în rândul studenţilor viitoare talente în domeniul tehnologiei şi afacerilor. La momentul respectiv, două universităţi româneşti – Universitatea din Sibiu şi cea din Timişoara – au fost incluse, alături de instituţii educaţionale din întreaga lume, în acest program. SAP University Alliances oferă studenţilor cunoştinţe practice folosind soluţii software de ultimă generaţie şi aplicaţii concrete în vederea deprinderii proceselor de afaceri şi pentru dezvoltarea gândirii strategice. În plus, prin intermediul acestui program, studenţii vor avea mai multe oportunităţi de angajare datorită nevoii crescânde de consultanţi SAP calificaţi.

SAP este lider mondial în dezvoltarea de soluţii de afaceri, drept urmare a preluat conducerea şi în privinţa iniţiativelor de responsabilitate socială corporatistă (CSR) dedicate educaţiei. Prin programul University Alliances, SAP demonstrează angajamentul său pentru învăţământul superior prin investiţii în educaţie – menite nu doar să promoveze inovaţiile din domeniul IT, ci să contribuie şi la pregătirea antreprenorilor şi managerilor de mâine prin exersarea unor competenţe practice de afaceri.

Programul SAP University Alliances a fost lansat în Germania în 1988, continuând apoi în Statele Unite din 1996. Astăzi, programul cuprinde aproape 800 de universităţi participante din peste 30 de ţări, inclusiv Canada, Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Austria, Olanda, Australia, Mexic, Namibia, China şi Japonia. Peste 100.000 de studenţi din întreaga lume sunt înscrişi în cursuri ce au la bază soluţiile SAP.

Despre SAP

SAP este liderul mondial în furnizarea de soluţii software pentru afaceri. Astăzi, SAP are peste 76 000 de clienţi în mai mult de 120 de ţări. Aplicaţiile SAP acoperă o gamă largă de soluţii, de la cele proiectate pentru companii mici şi mijlocii până la suite de soluţii pentru organizaţii globale. Cu ajutorul platformei tehnologice de aplicaţii şi integrare SAP NetWeaver, aplicaţiile software SAP permit companiilor din întreaga lume să îşi imbunătăţească relaţiile cu clienţii şi partenerii, să îşi eficientizeze activitatea şi să obţină avantaje semnificative în cadrul întregii organizaţii. Procesele cheie dintr-un număr variat de industrii sunt cuprinse în funcţionalităţile oferite de cele peste 27 de soluţii adaptate pentru domenii de afaceri. Cu subsidiare în peste 50 de ţări, compania este listată la burse precum Bursa din Frankfurt sau NYSE, cu simbolul “SAP”. (Mai multe informaţii pe www.sap.com)

SAP România s-a înfiinţat în 2002, activitatea sa fiind concentrată pe vânzări şi marketing precum şi pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluţiilor SAP. Cu o cotă de piaţă de 25,2% în 2006 (conform IDC) şi peste 200 de clienţi în România, SAP este liderul pieţei de soluţii software pentru afaceri din România. (www.sap.ro)


(*) SAP defines business software solutions as comprising enterprise resource planning and related software solutions such as supply chain management, customer relationship management, product life-cycle management and supplier relationship management.

Any statements contained in this document that are not historical facts are forward-looking statements as defined in the U.S. Private Securities Litigation Reform Act of 1995. Words such as “anticipate,” “believe,” “estimate,” “expect,” “forecast,” “intend,” “may,” “plan,” “project,” “predict,” “should” and “will” and similar expressions as they relate to SAP are intended to identify such forward-looking statements. SAP undertakes no obligation to publicly update or revise any forward-looking statements. All forward-looking statements are subject to various risks and uncertainties that could cause actual results to differ materially from expectations The factors that could affect SAP's future financial results are discussed more fully in SAP's filings with the U.S. Securities and Exchange Commission ("SEC"), including SAP's most recent Annual Report on Form 20-F filed with the SEC. Readers are cautioned not to place undue reliance on these forward-looking statements, which speak only as of their dates.

Copyright © 2008 SAP AG. All rights reserved. SAP, R/3, SAP, SAP.com, xApps, xApp, SAP NetWeaver and other SAP products and services mentioned herein as well as their respective logos are trademarks or registered trademarks of SAP AG in Germany and in several other countries all over the world. All other product and service names mentioned are the trademarks of their respective companies. Data contained in this document serves informational purposes only. National product specifications may vary.

Doriţi să aflaţi mai multe? Contactaţi SAP România.

Investitori  Cariere  Inside Access  Comunitaţi  Contact SAP
Drepturi de autor/Marcă înregistrată  Confidenţialitate  Impresii  Utilizand SAP.com  Imagine numai text  Imagine tipărire

Aveţi întrebări sau comentarii despre site-ul SAP?
Contactaţi-ne pe adresa: webmaster@sap.com.